
27 – 30 Martie 2025, Casa Vălășoaia, Brașov
Scopul programului Din Adolescent, Bărbat
Această tabără oferă un spațiu sigur și inspirațional unde adolescenții pot explora ce înseamnă să devii bărbat. Îi ajută să-și descopere valorile autentice, să își asume responsabilități și să se conecteze profund cu sinele și comunitatea. Este o călătorie transformatoare, plină de provocări și momente de introspecție, care le ghidează pașii către maturitate emoțională și personală.
- Nu este permisă folosirea telefonului decât dacă este strict necesar. 📵
Elemente cheie:
1. Conexiunea cu natura
- Tabăra are loc la Casa Vălășoaia, Brașov unde natura devine profesor și refugiu. Departe de distragerile tehnologice și de agitația urbană. Aici printre munții, păduri și cascade tinerii se eliberează de agitația urbană și descoperă liniștea și puterea mediului natural, un cadru perfect pentru explorare și reflecție.
- „Pași Blânzi Spre Încredere” O metodă eficientă pentru reducerea stresului și a anxietății prin contact cu animalele. Acest atelier cu animalele de la fermă le oferă adolescenților o experiență terapeutică și educațională în mijlocul naturii, alături de măgăruși blânzi și prietenoși. Prin interacțiunea cu aceste animale inteligente și afectuoase (atingere, periaj, hrănire), participanții își dezvoltă empatia, răbdarea și încrederea în sine, învățând totodată lecții valoroase despre responsabilitate și conexiunea cu natura. Acest atelier nu este doar o activitate, ci mai degrabă o experiență care îi ajută pe adolescenți să descopere forța blândeții și puterea conexiunii autentice!
2. Activități fizice și provocări
- Ne expunem elementelor, restabilim conexiunea cu Mama-Natură;
- Începem diminețile cu o înviorare zdravănă;
- Exerciții de respirație;
- Antrenamente fizice în aer liber, circuit training, activități crossfit pentru a întări corpul și disciplina;
- Drumeții montane pentru dezvoltarea rezistenței fizice și psihice;
- Exerciții de supraviețuire, aprinderea focului, construirea unui adăpost;
- Provocări de echipă, curse de obstacole care să promoveze colaborarea și leadership-ul;
- Baie în râuri de munte;
- Experimentăm puterea prezentului și trăim o stare naturală de bine;
- Foc de tabără pentru împărtășirea poveștilor și relaxare;
- Ședințe de box sub supraveghere, o metodă simplă și eficientă pentru a detensiona mintea și corpul de stresul/presiunea acumulată în fiecare zi;
- Baie la ciubăr;
- Atelier de tir cu arcul;
- Plus alte activități în funcție de condițiile meteo.
3. Ateliere de dezvoltare personală
- Gestionarea emoțiilor și autocunoașterea, sesiuni ghidate de introspecție pentru a învăța cum să recunoască și să gestioneze fricile, furia și nesiguranțele.
- Comunicare și relații sănătoase, cum să construiască conexiuni autentice cu cei din jur, bazate pe respect și empatie.
- Responsabilitate și leadership, discuții despre asumarea responsabilității pentru acțiuni și luarea deciziilor corecte.
4. Mentorat și modele masculine pozitive
- Mentori experimentați împărtășesc lecții de viață valoroase despre curaj, perseverență și asumare și oferă îndrumări despre cum să înfruntăm provocările vieții.
- Invitat special Teodor Rif, Medic Specialist Medicina Muncii, Medic Specialist Medicina De Familie la HF Medical A-Z
5. Ritualuri de trecere
Un moment central al taberei include un ritual simbolic care marchează tranziția de la adolescență la maturitate:
- O noapte petrecută sub cerul liber (sub supraveghere discretă).
- Un jurământ personal scris, în care fiecare participant își asumă valori și obiective de urmat în viața de adult.
- O ceremonie la final, care celebrează curajul și progresul fiecărui participant.
6. Timp pentru reflecție și introspecție
- Fiecare zi include momente de liniște în care participanții își noteze gândurile, reflectează asupra lecțiilor învățate și își stabilesc scopuri personale.
7. Abordarea holistică a sănătății
- Nutriție sănătoasă, mesele din tabără sunt bazate pe alimente naturale și echilibrate din produse locale, oferind un model de alimentație responsabilă.
- Mindfulness, exerciții pentru reducerea stresului și îmbunătățirea concentrării.
- Practicarea recunoștinței, ne bucurăm de micile bucurii ale vieții.
Organizatori:
Sergiu Oloeriu, fondator și creator de experiențe la Dinastia Bărbaților, ghid în explorarea și depășirea limitelor personale.
Alex Somoiag, antrenor de fitness.
Mesajul nostru:
Tabăra Din Adolescent, Bărbat îi învață pe participanți că adevărata masculinitate înseamnă mai mult decât forță fizică. Este despre curaj, empatie, respect și asumare. Este despre cum să devii un sprijin pentru tine și cei din jur, fiind în echilibru cu mintea, trupul și sufletul.